#Espero de Mihai Eminescu

Pe betwyll și pe Twitter, începând de vineri, 8 iulie, și până miercuri, 13 iulie 2016, ne vom delecta cu poemul #Luceafărul (#Espero) de Mihai Eminescu.

Mihai Eminescu

Luceafărul (#Espero) de Mihai Eminescu este următorul text care va fi citit și comentat folosind metoda TwLetteratura, pe platformele betwyll și Twitter.

De ce Mihai Eminescu?

#Espero (Titlul original Luceafărul), este cel mai faimos poem scris de Mihai Eminescu, poetul național al României. Luceafărul a fost tradus în limba italiană, cu titlul Espero, de Geo Vasile; prin amabilitatea domniei sale avem posibilitatea de a publica poemul și pe betwyll. “Espero” a mai fost de asemenea tradus în limba italiană folosind, în mod neadecvat, termenul „Lucifero”. În limba română, Luceafărul este numele planetei Venus, “steaua de dimineață”. Poetul a început să compună poemul în anul 1873, dar a revenit asupra lui și l-a refăcut pe parcursul mai multor ani până la publicarea lui în 1883 în Almanahul societății studențești România Jună din Viena.

Re-scrierea poemului Luceafărul (#Espero) este un proiect al Associazione Culturale TwLetteratura (reprezentant Pierluigi Vaccaneo), în colaborare cu Biblioteca Județeana “Antim Ivireanul” Vâlcea (manager cultural Cristiana Olteanu), parteneri în proiectul european “Let’s Culture Together“, finanțat prin programul Tandem Europe, cu sprijinul MitOsts.

Regulile jocului

Pentru a participa la jocul #Espero pe Twitter, respectați aceleași reguli ca la jocurile anterioare bazate pe metoda TwLetteratura. Citiți poemul pe fragmente conform graficului propus și rescrieți fiecare parte a acestuia, prin interpretări și observații personale postate sub forma unor mesaje care cuprind cel mult 140 de caractere, pornind de la mesajul textului și de la ideile celorlați participanți la joc. Fiecare tweet poate cuprinde comentarii, impresii, citate sau reinterpretări ale textului. Se introduce hashtagul #Espero, urmat de o bară oblică (/) și numărul de pe graficul corespunzător fragmentului vizat (de exemplu, # Espero / 01, pentru prima parte a poemului, # Espero / 02 pentru a doua parte și așa mai departe).

Pentru a participa la #Espero pe betwyll, asigurați-vă că sunteți înregistrat ca un beta tester de webapp TwLetteratura și descărcați-l pe dispozitivul dumneavoastră mobil din App Store sau Google Play. Exersați aplicația folosind tutorialul “Inizio a usare betwyll”, și apoi începeți jocul cu alți utilizatori. În paralel, noi lucrăm la îmbunătățirea aplicației, așa că vă invităm să faceți parte din proiectul "Partecipo allo sviluppo di betwyll” unde inițiem discuții despre aplicație, propuneri de dezvoltări ulterioare și sugestii de texte noi pentru a fi citite și comentate împreună.

De reținut: Pe parcursul primelor luni, mesajele publicate pe betwyll (twyll) nu sunt publicate și pe Twitter concomitent; dacă doriți, puteți participa la acest proiect folosind ambele platforme, publicarea unui tweet pentru fiecare twyll.

Program

Luceafărul(“Espero&quot”) este un poem pe care l-am fragmentat în 6 părți conform următorului program. Apăsați pe orice dată pentru a citi textul rescrie acea zi.

• 1. #Espero/01 | Vineri 08.07.2016

  A fost odată ca-n poveşti
  A fost ca niciodată,
  Din rude mari împărăteşti,
  O prea frumoasă fată.

  Şi era una la părinţi
  Şi mândră-n toate cele,
  Cum e Fecioara între sfinţi
  Şi luna între stele.

  Din umbra falnicelor bolţi
  Ea pasul şi-l îndreaptă
  Lângă fereastră, unde-n colţ
  Luceafărul aşteaptă.

  Privea în zare cum pe mări
  Răsare şi străluce,
  Pe mişcătoarele cărări
  Corăbii negre duce,

  Îl vede azi, îl vede mâni,
  Astfel dorinţa-i gata;
  El iar, privind de săptămâni,
  Îi cade dragă fata.

  Cum ea pe coate-şi răzima
  Visând ale ei tâmple,
  De dorul lui şi inima
  Şi sufletu-i se împle.

  Şi cât de viu s-aprinde el
  În orişicare sară,
  Spre umbra negrului castel
  Când ea o sa-i apară.
  

• 2. #Espero/02 | Sâmbătă 09.07.2016

  Şi pas cu pas pe urma ei
  Alunecă-n odaie,
  Ţesând cu recile-i scântei
  O mreajă de văpaie.

  Şi când în pat se-ntinde drept
  Copila să se culce,
  I-atinge mânile pe piept,
  I-nchide geana dulce;

  Şi din oglindă luminiş
  Pe trupu-i se revarsă,
  Pe ochii mari, bătând închişi
  Pe faţa ei întoarsă.

  Ea îl privea cu un surâs,
  El tremura-n oglindă,
  Căci o urma adânc în vis
  De suflet să se prindă.

  Iar ea vorbind cu el în somn,
  Oftând din greu suspină:
  – O, dulce-al nopţii mele Domn,
  De ce nu vii tu? Vină!

  Cobori în jos, luceafăr blând,
  Alunecând pe-o rază,
  Pătrunde-n casă şi în gând
  Şi viaţa-mi luminează!

  El asculta tremurător,
  Se aprindea mai tare
  Şi s-arunca fulgerător,
  Se cufunda în mare;

  Şi apa unde-au fost căzut
  În cercuri se roteşte,
  Şi din adânc necunoscut
  Un mândru tânăr creşte.

  Uşor el trece ca pe prag
  Pe marginea ferestei
  Şi ţine-n mână un toiag
  Încununat cu trestii.

  Părea un tânăr voievod
  Cu păr de aur moale,
  Un vânăt giulgi se-ncheie nod
  Pe umerele goale.

  Iar umbra feţei străvezii
  E albă ca de ceară –
  Un mort frumos cu ochii vii
  Ce scânteie-n afară.

  – Din sfera mea venii cu greu
  Ca să-ţi urmez chemarea,
  Iar cerul este tatăl meu
  Şi muma-mea e marea.

  Ca în cămara ta să vin,
  Să te privesc de-aproape,
  Am coborât cu-al meu senin
  Şi m-am născut din ape.

  O, vin’! odorul meu nespus,
  Şi lumea ta o lasă;
  Eu sunt luceafărul de sus,
  Iar tu să-mi fii mireasă.

  Colo-n palate de mărgean
  Te-oi duce veacuri multe,
  Şi toată lumea-n ocean
  De tine o s-asculte.

  – O, eşti frumos, cum numa-n vis
  Un înger se arată,
  Dară pe calea ce-ai deschis
  N-oi merge niciodată;

  Străin la vorba şi la port,
  Luceşti fără de viaţă,
  Caci eu sunt vie, tu eşti mort,
  Şi ochiul tău mă-ngheaţă.
  

• 3. #Espero/03 | Duminica 10.07.2016

  Trecu o zi, trecură trei
  Şi iarăşi, noaptea, vine
  Luceafărul deasupra ei
  Cu razele senine.

  Ea trebui de el în somn
  Aminte să-şi aducă
  Şi dor de-al valurilor Domn
  De inim-o apucă:

  – Cobori în jos, luceafăr blând
  Alunecând pe-o rază,
  Pătrunde-n casă şi în gând,
  Şi viaţa-mi luminează.

  Cum el din cer o auzi,
  Se stinse cu durere,
  Iar ceru-ncepe a roti
  În locul unde piere;

  În aer rumene văpăi
  Se-ntind pe lumea-ntreagă,
  Şi din a chaosului văi
  Un mândru chip se-ncheagă;

  Pe negre viţele-i de păr
  Coroana-i arde pare,
  Venea plutind în adevăr
  Scăldat în foc de soare.

  Din negru giulgi se desfăşor
  Marmoreele braţă,
  El vine trist şi gânditor
  Şi palid e la faţă;

  Dar ochii mari şi minunaţi
  Lucesc adânc himeric,
  Ca două patimi fără saţ
  Şi pline de-ntuneric.

  – Din sfera mea venii cu greu
  Ca să te-ascult ş-acuma,
  Şi soarele e tatăl meu,
  Iar noaptea-mi este muma;

  O, vin’, odorul meu nespus,
  Şi lumea ta o lasă;
  Eu sunt luceafărul de sus,
  Iar tu să-mi fii mireasă.

  O, vin’, în părul tău bălai
  S-anin cununi de stele,
  Pe-a mele ceruri să răsai
  Mai mândră decât ele.

  – O, eşti frumos, cum numa-n vis
  Un demon se arată,
  Dară pe calea ce-ai deschis
  N-oi merge niciodată!

  Mă dor de crudul tău amor
  A pieptului meu coarde,
  Şi ochii mari şi grei mă dor,
  Privirea ta mă arde.

  – Dar cum ai vrea să mă cobor?
  Au nu-nţelegi tu oare,
  Cum că eu sunt nemuritor,
  Şi tu eşti muritoare?

  – Nu caut vorbe pe ales,
  Nici ştiu cum aş începe –
  Deşi vorbeşti pe înţeles,
  Eu nu te pot pricepe;

  Dar dacă vrei cu crezământ
  Să te-ndrăgesc pe tine,
  Tu te coboară pe pământ,
  Fii muritor ca mine.

  – Tu-mi cei chiar nemurirea mea
  În schimb pe-o sărutare,
  Dar voi să ştii asemenea
  Cât te iubesc de tare;

  Da, mă voi naşte din păcat,
  Primind o altă lege;
  Cu vecinicia sunt legat,
  Ci voi să mă dezlege.

  Şi se tot duce… S-a tot dus.
  De dragu-unei copile,
  S-a rupt din locul lui de sus,
  Pierind mai multe zile.
  

• 4. #Espero/04 | Luni 11.07.2016

  În vremea asta Cătălin,
  Viclean copil de casă,
  Ce împle cupele cu vin
  Mesenilor la masă,

  Un paj ce poartă pas cu pas
  A-mpărătesei rochii,
  Băiat din flori şi de pripas
  Dar îndrăzneţ cu ochii,

  Cu obrăjori ca doi bujori
  De rumeni, bată-i vina,
  Se furişeaza pânditor
  Privind la Cătălina.

  Dar ce frumoasă se făcu
  Şi mândră, arz-o focul;
  Ei Cătălin, acu i-acu
  Ca să-ţi încerci norocul.

  Şi-n treacăt o cuprinse lin
  Într-un ungher degrabă.
  – Da’ ce vrei, mări Cătălin?
  Ia du-t’ de-ţi vezi de treabă.

  – Ce voi? Aş vrea să nu mai stai
  Pe gânduri totdeauna,
  Să râzi mai bine şi să-mi dai
  O gură, numai una.

  – Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri,
  Dă-mi pace, fugi departe –
  O, de luceafărul din cer
  M-a prins un dor de moarte.

  – Dacă nu ştii, ţi-aş arăta
  Din bob în bob amorul,
  Ci numai nu te mânia,
  Ci stai cu binişorul.

  Cum vânătoru-ntinde-n crâng
  La păsărele laţul,
  Când ţi-oi întinde braţul stâng
  Să mă cuprinzi cu braţul;

  Şi ochii tăi nemişcători
  Sub ochii mei rămâie…
  De te înalţ de subsuori
  Te-nalţă din călcâie;

  Când faţa mea se pleacă-n jos,
  În sus rămâi cu faţa,
  Să ne privim nesăţios
  Şi dulce toată viaţa;

  Şi ca să-ţi fie pe deplin
  Iubirea cunoscută,
  Când sărutându-te mă-nclin,
  Tu iarăşi mă sărută.

  Ea-l asculta pe copilaş
  Uimită şi distrasă,
  Şi ruşinos şi drăgălaş,
  Mai nu vrea, mai se lasă,

  Şi-i zise-ncet: – Încă de mic
  Te cunoşteam pe tine,
  Şi guraliv şi de nimic,
  Te-ai potrivi cu mine…

  Dar un luceafăr, răsărit
  Din liniştea uitării,
  Dă orizon nemărginit
  Singurătăţii mării;

  Şi tainic genele le plec,
  Căci mi le împle plânsul,
  Când ale apei valuri trec
  Călătorind spre dânsul;

  Luceşte cu-n amor nespus
  Durerea să-mi alunge,
  Dar se înalţă tot mai sus,
  Ca să nu-l pot ajunge.

  Pătrunde trist cu raze reci
  Din lumea ce-l desparte…
  În veci îl voi iubi şi-n veci
  Va rămânea departe…

  De-aceea zilele îmi sunt
  Pustii ca nişte stepe,
  Dar nopţile-s de-un farmec sfânt
  Ce nu-l mai pot pricepe.

  – Tu esti copilă, asta e…
  Hai ş-om fugi în lume,
  Doar ni s-or pierde urmele
  Şi nu ne-or şti de nume,

  Căci amândoi vom fi cuminţi,
  Vom fi voioşi şi teferi,
  Vei pierde dorul de părinţi
  Şi visul de luceferi.
  

• 5. #Espero/05 | Marti 12.07.2016

  Porni luceafărul. Creşteau
  În cer a lui aripe,
  Şi căi de mii de ani treceau
  În tot atâtea clipe.

  Un cer de stele dedesubt
  Deasupra-i cer de stele –
  Părea un fulger nentrerupt
  Rătăcitor prin ele.

  Şi din a chaosului văi,
  Jur împrejur de sine,
  Vedea ca-n ziua cea dentâi
  Cum izvorau lumine.

  Cum izvorând îl înconjor
  Ca nişte mări de-a-notul …
  El zboară, gând purtat de dor,
  Pân’ piere totul, totul.

  Căci unde-ajunge nu-i hotar,
  Nici ochi spre a cunoaşte,
  Şi vremea-ncearcă în zadar
  Din goluri a se naşte.

  Nu e nimic şi totusi e
  O sete care-l soarbe,
  E un adânc asemene
  Uitării celei oarbe.

  – De greul negrei vecinicii
  Părinte, mă dezleagă
  Şi lăudat pe veci să fii
  Pe-a lumii scară-ntreagă.

  O, cere-mi, Doamne, orice preţ,
  Dar dă-mi o altă soarte,
  Căci tu izvor eşti de vieţi
  Şi dătător de moarte.

  Reia-mi al nemuririi nimb
  Şi focul din privire
  Şi pentru toate dă-mi în schimb
  O oră de iubire.

  Din chaos, Doamne,-am apărut
  Şi m-aş întoarce-n chaos…
  Şi din repaos m-am născut
  Mi-e sete de repaos.

  – Hyperion, ce din genuni
  Răsai c-o-ntreagă lume,
  Nu-mi cere semne şi minuni
  Ce nu au chip şi nume.

  Tu vrei un om să te socoţi,
  Cu ei să te asameni?
  Dar piară oamenii cu toţi
  S-ar naşte iarăşi oameni.

  Ei numai doar durează-n vânt
  Deşarte idealuri –
  Când valuri află un mormânt
  Răsar în urmă valuri.

  Ei au doar stele cu noroc
  Şi prigoniri de soarte,
  Noi nu avem nici timp, nici loc,
  Şi nu cunoaştem moarte.

  Din sânul vecinicului ieri
  Trăieşte azi ce moare,
  Un soare de s-ar stinge-n cer
  S-aprinde iarăşi soare.

  Părând în veci a răsări,
  Din urmă moartea-l paşte,
  Căci toţi se nasc spre a muri
  Şi mor spre a se naşte.

  Iar tu, Hyperion, rămâi,
  Oriunde ai apune…
  Cere-mi cuvântul meu dentâi –
  Să-ţi dau înţelepciune?

  Vrei să dau glas acelei guri,
  Ca dup-a ei cântare
  Să se ia munţii cu păduri
  Şi insulele-n mare?

  Vrei poate-n faptă să arăţi
  Dreptate şi tărie?
  Ţi-aş da pământul în bucăţi
  Să-l faci împărăţie.

  Îţi dau catarg lângă catarg,
  Oştiri spre a străbate
  Pământu-n lung şi marea-n larg,
  Dar moartea nu se poate…

  Şi pentru cine vrei sa mori?
  Întoarce-te, te-ndreaptă
  Spre-acel pământ rătăcitor
  Şi vezi ce te aşteaptă.
  

• 6. #Espero/06 | Miercuri 13.07.2016

  În locul lui menit din cer
  Hyperion se-ntoarse
  Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
  Lumina şi-o revarsă.

  Căci este sara-n asfinţit
  Şi noaptea o să-nceapă;
  Răsare luna liniştit
  Şi tremurând din apă

  Şi împle cu-ale ei scântei
  Cărările din crânguri.
  Sub şirul lung de mândri tei
  Şedeau doi tineri singuri.

  – O, lasă-mi capul meu pe sân,
  Iubito, să se culce
  Sub raza ochiului senin
  Şi negrăit de dulce;

  Cu farmecul luminii reci
  Gândirile străbate-mi,
  Revarsă linişte de veci
  Pe noaptea mea de patimi.

  Şi de asupra mea rămâi
  Durerea mea de-o curmă,
  Căci eşti iubirea mea dentâi
  Şi visul meu din urmă.

  Hyperion vedea de sus
  Uimirea-n a lor faţă;
  De-abia un braţ pe gât i-a pus
  Şi ea l-a prins în braţă…

  Miroase florile-argintii
  Şi cad, o dulce ploaie,
  Pe creştele a doi copii
  Cu plete lungi, bălaie.

  Ea, îmbătată de amor,
  Ridică ochii. Vede
  Luceafărul. Şi-ncetişor
  Dorinţele-i încrede:

  – Cobori în jos, luceafăr blând,
  Alunecând pe-o rază,
  Pătrunde-n codru şi în gând,
  Norocu-mi luminează!

  El tremură ca-n alte dăţi
  În codri şi pe dealuri,
  Călăuzind singurătăţi
  De mişcătoare valuri;

  Dar nu mai cade ca-n trecut
  În mări din tot înaltul:
  – Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
  Dac-oi fi eu sau altul?

  Trăind în cercul vostru strâmt
  Norocul vă petrece,
  Ci eu în lumea mea mă simt
  Nemuritor şi rece.
  

Cine poate participa?

Jocul este deschis tuturor cititorilor care doresc să răspundă provocării noastre de a reinterpreta poemul lui Mihai Eminescu sau care doresc să testeze aplicația betwyll în versiunea beta.