#Espero de Mihai Eminescu

Pe betwyll și pe Twitter, începând de vineri, 8 iulie, și până miercuri, 13 iulie 2016, ne vom delecta cu poemul #Luceafărul (#Espero) de Mihai Eminescu.

#Espero Mihai Eminescu

Luceafărul (#Espero) de Mihai Eminescu este următorul text care va fi citit și comentat folosind metoda TwLetteratura, pe platformele betwyll și Twitter.

De ce Mihai Eminescu?

#Espero (Titlul original Luceafărul), este cel mai faimos poem scris de Mihai Eminescu, poetul național al României. Luceafărul a fost tradus în limba italiană, cu titlul Espero, de Geo Vasile; prin amabilitatea domniei sale avem posibilitatea de a publica poemul și pe betwyll. “Espero” a mai fost de asemenea tradus în limba italiană folosind, în mod neadecvat, termenul „Lucifero”. În limba română, Luceafărul este numele planetei Venus, “steaua de dimineață”. Poetul a început să compună poemul în anul 1873, dar a revenit asupra lui și l-a refăcut pe parcursul mai multor ani până la publicarea lui în 1883 în Almanahul societății studențești România Jună din Viena.

Re-scrierea poemului Luceafărul (#Espero) este un proiect al Associazione Culturale TwLetteratura (reprezentant Pierluigi Vaccaneo), în colaborare cu Biblioteca Județeana “Antim Ivireanul” Vâlcea (manager cultural Cristiana Olteanu), parteneri în proiectul european “Let’s Culture Together“, finanțat prin programul Tandem Europe, cu sprijinul MitOsts.

Regulile jocului

Pentru a participa la jocul #Espero pe Twitter, respectați aceleași reguli ca la jocurile anterioare bazate pe metoda TwLetteratura. Citiți poemul pe fragmente conform graficului propus și rescrieți fiecare parte a acestuia, prin interpretări și observații personale postate sub forma unor mesaje care cuprind cel mult 140 de caractere, pornind de la mesajul textului și de la ideile celorlați participanți la joc. Fiecare tweet poate cuprinde comentarii, impresii, citate sau reinterpretări ale textului. Se introduce hashtagul #Espero, urmat de o bară oblică (/) și numărul de pe graficul corespunzător fragmentului vizat (de exemplu, # Espero / 01, pentru prima parte a poemului, # Espero / 02 pentru a doua parte și așa mai departe).

Pentru a participa la #Espero pe betwyll, asigurați-vă că sunteți înregistrat ca un beta tester de webapp TwLetteratura și descărcați-l pe dispozitivul dumneavoastră mobil din App Store sau Google Play. Exersați aplicația folosind tutorialul “Inizio a usare betwyll”, și apoi începeți jocul cu alți utilizatori. În paralel, noi lucrăm la îmbunătățirea aplicației, așa că vă invităm să faceți parte din proiectul "Partecipo allo sviluppo di betwyll” unde inițiem discuții despre aplicație, propuneri de dezvoltări ulterioare și sugestii de texte noi pentru a fi citite și comentate împreună.

De reținut: Pe parcursul primelor luni, mesajele publicate pe betwyll (twyll) nu sunt publicate și pe Twitter concomitent; dacă doriți, puteți participa la acest proiect folosind ambele platforme, publicarea unui tweet pentru fiecare twyll.

Program

Luceafărul(“Espero&quot”) este un poem pe care l-am fragmentat în 6 părți conform următorului program. Apăsați pe orice dată pentru a citi textul rescrie acea zi.

  • 1. #Espero/01 | Vineri 08.07.2016
    A fost odată ca-n poveşti
    A fost ca niciodată,
    Din rude mari împărăteşti,
    O prea frumoasă fată.

    Şi era una la părinţi
    Şi mândră-n toate cele,
    Cum e Fecioara între sfinţi
    Şi luna între stele.

    Din umbra falnicelor bolţi
    Ea pasul şi-l îndreaptă
    Lângă fereastră, unde-n colţ
    Luceafărul aşteaptă.

    Privea în zare cum pe mări
    Răsare şi străluce,
    Pe mişcătoarele cărări
    Corăbii negre duce,

    Îl vede azi, îl vede mâni,
    Astfel dorinţa-i gata;
    El iar, privind de săptămâni,
    Îi cade dragă fata.

    Cum ea pe coate-şi răzima
    Visând ale ei tâmple,
    De dorul lui şi inima
    Şi sufletu-i se împle.

    Şi cât de viu s-aprinde el
    În orişicare sară,
    Spre umbra negrului castel
    Când ea o sa-i apară.

  • 2. #Espero/02 | Sâmbătă 09.07.2016
    Şi pas cu pas pe urma ei
    Alunecă-n odaie,
    Ţesând cu recile-i scântei
    O mreajă de văpaie.

    Şi când în pat se-ntinde drept
    Copila să se culce,
    I-atinge mânile pe piept,
    I-nchide geana dulce;

    Şi din oglindă luminiş
    Pe trupu-i se revarsă,
    Pe ochii mari, bătând închişi
    Pe faţa ei întoarsă.

    Ea îl privea cu un surâs,
    El tremura-n oglindă,
    Căci o urma adânc în vis
    De suflet să se prindă.

    Iar ea vorbind cu el în somn,
    Oftând din greu suspină:
    – O, dulce-al nopţii mele Domn,
    De ce nu vii tu? Vină!

    Cobori în jos, luceafăr blând,
    Alunecând pe-o rază,
    Pătrunde-n casă şi în gând
    Şi viaţa-mi luminează!

    El asculta tremurător,
    Se aprindea mai tare
    Şi s-arunca fulgerător,
    Se cufunda în mare;

    Şi apa unde-au fost căzut
    În cercuri se roteşte,
    Şi din adânc necunoscut
    Un mândru tânăr creşte.

    Uşor el trece ca pe prag
    Pe marginea ferestei
    Şi ţine-n mână un toiag
    Încununat cu trestii.

    Părea un tânăr voievod
    Cu păr de aur moale,
    Un vânăt giulgi se-ncheie nod
    Pe umerele goale.

    Iar umbra feţei străvezii
    E albă ca de ceară –
    Un mort frumos cu ochii vii
    Ce scânteie-n afară.

    – Din sfera mea venii cu greu
    Ca să-ţi urmez chemarea,
    Iar cerul este tatăl meu
    Şi muma-mea e marea.

    Ca în cămara ta să vin,
    Să te privesc de-aproape,
    Am coborât cu-al meu senin
    Şi m-am născut din ape.

    O, vin’! odorul meu nespus,
    Şi lumea ta o lasă;
    Eu sunt luceafărul de sus,
    Iar tu să-mi fii mireasă.

    Colo-n palate de mărgean
    Te-oi duce veacuri multe,
    Şi toată lumea-n ocean
    De tine o s-asculte.

    – O, eşti frumos, cum numa-n vis
    Un înger se arată,
    Dară pe calea ce-ai deschis
    N-oi merge niciodată;

    Străin la vorba şi la port,
    Luceşti fără de viaţă,
    Caci eu sunt vie, tu eşti mort,
    Şi ochiul tău mă-ngheaţă.

  • 3. #Espero/03 | Duminica 10.07.2016
    Trecu o zi, trecură trei
    Şi iarăşi, noaptea, vine
    Luceafărul deasupra ei
    Cu razele senine.

    Ea trebui de el în somn
    Aminte să-şi aducă
    Şi dor de-al valurilor Domn
    De inim-o apucă:

    – Cobori în jos, luceafăr blând
    Alunecând pe-o rază,
    Pătrunde-n casă şi în gând,
    Şi viaţa-mi luminează.

    Cum el din cer o auzi,
    Se stinse cu durere,
    Iar ceru-ncepe a roti
    În locul unde piere;

    În aer rumene văpăi
    Se-ntind pe lumea-ntreagă,
    Şi din a chaosului văi
    Un mândru chip se-ncheagă;

    Pe negre viţele-i de păr
    Coroana-i arde pare,
    Venea plutind în adevăr
    Scăldat în foc de soare.

    Din negru giulgi se desfăşor
    Marmoreele braţă,
    El vine trist şi gânditor
    Şi palid e la faţă;

    Dar ochii mari şi minunaţi
    Lucesc adânc himeric,
    Ca două patimi fără saţ
    Şi pline de-ntuneric.

    – Din sfera mea venii cu greu
    Ca să te-ascult ş-acuma,
    Şi soarele e tatăl meu,
    Iar noaptea-mi este muma;

    O, vin’, odorul meu nespus,
    Şi lumea ta o lasă;
    Eu sunt luceafărul de sus,
    Iar tu să-mi fii mireasă.

    O, vin’, în părul tău bălai
    S-anin cununi de stele,
    Pe-a mele ceruri să răsai
    Mai mândră decât ele.

    – O, eşti frumos, cum numa-n vis
    Un demon se arată,
    Dară pe calea ce-ai deschis
    N-oi merge niciodată!

    Mă dor de crudul tău amor
    A pieptului meu coarde,
    Şi ochii mari şi grei mă dor,
    Privirea ta mă arde.

    – Dar cum ai vrea să mă cobor?
    Au nu-nţelegi tu oare,
    Cum că eu sunt nemuritor,
    Şi tu eşti muritoare?

    – Nu caut vorbe pe ales,
    Nici ştiu cum aş începe –
    Deşi vorbeşti pe înţeles,
    Eu nu te pot pricepe;

    Dar dacă vrei cu crezământ
    Să te-ndrăgesc pe tine,
    Tu te coboară pe pământ,
    Fii muritor ca mine.

    – Tu-mi cei chiar nemurirea mea
    În schimb pe-o sărutare,
    Dar voi să ştii asemenea
    Cât te iubesc de tare;

    Da, mă voi naşte din păcat,
    Primind o altă lege;
    Cu vecinicia sunt legat,
    Ci voi să mă dezlege.

    Şi se tot duce… S-a tot dus.
    De dragu-unei copile,
    S-a rupt din locul lui de sus,
    Pierind mai multe zile.

  • 4. #Espero/04 | Luni 11.07.2016
    În vremea asta Cătălin,
    Viclean copil de casă,
    Ce împle cupele cu vin
    Mesenilor la masă,

    Un paj ce poartă pas cu pas
    A-mpărătesei rochii,
    Băiat din flori şi de pripas
    Dar îndrăzneţ cu ochii,

    Cu obrăjori ca doi bujori
    De rumeni, bată-i vina,
    Se furişeaza pânditor
    Privind la Cătălina.

    Dar ce frumoasă se făcu
    Şi mândră, arz-o focul;
    Ei Cătălin, acu i-acu
    Ca să-ţi încerci norocul.

    Şi-n treacăt o cuprinse lin
    Într-un ungher degrabă.
    – Da’ ce vrei, mări Cătălin?
    Ia du-t’ de-ţi vezi de treabă.

    – Ce voi? Aş vrea să nu mai stai
    Pe gânduri totdeauna,
    Să râzi mai bine şi să-mi dai
    O gură, numai una.

    – Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri,
    Dă-mi pace, fugi departe –
    O, de luceafărul din cer
    M-a prins un dor de moarte.

    – Dacă nu ştii, ţi-aş arăta
    Din bob în bob amorul,
    Ci numai nu te mânia,
    Ci stai cu binişorul.

    Cum vânătoru-ntinde-n crâng
    La păsărele laţul,
    Când ţi-oi întinde braţul stâng
    Să mă cuprinzi cu braţul;

    Şi ochii tăi nemişcători
    Sub ochii mei rămâie…
    De te înalţ de subsuori
    Te-nalţă din călcâie;

    Când faţa mea se pleacă-n jos,
    În sus rămâi cu faţa,
    Să ne privim nesăţios
    Şi dulce toată viaţa;

    Şi ca să-ţi fie pe deplin
    Iubirea cunoscută,
    Când sărutându-te mă-nclin,
    Tu iarăşi mă sărută.

    Ea-l asculta pe copilaş
    Uimită şi distrasă,
    Şi ruşinos şi drăgălaş,
    Mai nu vrea, mai se lasă,

    Şi-i zise-ncet: – Încă de mic
    Te cunoşteam pe tine,
    Şi guraliv şi de nimic,
    Te-ai potrivi cu mine…

    Dar un luceafăr, răsărit
    Din liniştea uitării,
    Dă orizon nemărginit
    Singurătăţii mării;

    Şi tainic genele le plec,
    Căci mi le împle plânsul,
    Când ale apei valuri trec
    Călătorind spre dânsul;

    Luceşte cu-n amor nespus
    Durerea să-mi alunge,
    Dar se înalţă tot mai sus,
    Ca să nu-l pot ajunge.

    Pătrunde trist cu raze reci
    Din lumea ce-l desparte…
    În veci îl voi iubi şi-n veci
    Va rămânea departe…

    De-aceea zilele îmi sunt
    Pustii ca nişte stepe,
    Dar nopţile-s de-un farmec sfânt
    Ce nu-l mai pot pricepe.

    – Tu esti copilă, asta e…
    Hai ş-om fugi în lume,
    Doar ni s-or pierde urmele
    Şi nu ne-or şti de nume,

    Căci amândoi vom fi cuminţi,
    Vom fi voioşi şi teferi,
    Vei pierde dorul de părinţi
    Şi visul de luceferi.

  • 5. #Espero/05 | Marti 12.07.2016
    Porni luceafărul. Creşteau
    În cer a lui aripe,
    Şi căi de mii de ani treceau
    În tot atâtea clipe.

    Un cer de stele dedesubt
    Deasupra-i cer de stele –
    Părea un fulger nentrerupt
    Rătăcitor prin ele.

    Şi din a chaosului văi,
    Jur împrejur de sine,
    Vedea ca-n ziua cea dentâi
    Cum izvorau lumine.

    Cum izvorând îl înconjor
    Ca nişte mări de-a-notul …
    El zboară, gând purtat de dor,
    Pân’ piere totul, totul.

    Căci unde-ajunge nu-i hotar,
    Nici ochi spre a cunoaşte,
    Şi vremea-ncearcă în zadar
    Din goluri a se naşte.

    Nu e nimic şi totusi e
    O sete care-l soarbe,
    E un adânc asemene
    Uitării celei oarbe.

    – De greul negrei vecinicii
    Părinte, mă dezleagă
    Şi lăudat pe veci să fii
    Pe-a lumii scară-ntreagă.

    O, cere-mi, Doamne, orice preţ,
    Dar dă-mi o altă soarte,
    Căci tu izvor eşti de vieţi
    Şi dătător de moarte.

    Reia-mi al nemuririi nimb
    Şi focul din privire
    Şi pentru toate dă-mi în schimb
    O oră de iubire.

    Din chaos, Doamne,-am apărut
    Şi m-aş întoarce-n chaos…
    Şi din repaos m-am născut
    Mi-e sete de repaos.

    – Hyperion, ce din genuni
    Răsai c-o-ntreagă lume,
    Nu-mi cere semne şi minuni
    Ce nu au chip şi nume.

    Tu vrei un om să te socoţi,
    Cu ei să te asameni?
    Dar piară oamenii cu toţi
    S-ar naşte iarăşi oameni.

    Ei numai doar durează-n vânt
    Deşarte idealuri –
    Când valuri află un mormânt
    Răsar în urmă valuri.

    Ei au doar stele cu noroc
    Şi prigoniri de soarte,
    Noi nu avem nici timp, nici loc,
    Şi nu cunoaştem moarte.

    Din sânul vecinicului ieri
    Trăieşte azi ce moare,
    Un soare de s-ar stinge-n cer
    S-aprinde iarăşi soare.

    Părând în veci a răsări,
    Din urmă moartea-l paşte,
    Căci toţi se nasc spre a muri
    Şi mor spre a se naşte.

    Iar tu, Hyperion, rămâi,
    Oriunde ai apune…
    Cere-mi cuvântul meu dentâi –
    Să-ţi dau înţelepciune?

    Vrei să dau glas acelei guri,
    Ca dup-a ei cântare
    Să se ia munţii cu păduri
    Şi insulele-n mare?

    Vrei poate-n faptă să arăţi
    Dreptate şi tărie?
    Ţi-aş da pământul în bucăţi
    Să-l faci împărăţie.

    Îţi dau catarg lângă catarg,
    Oştiri spre a străbate
    Pământu-n lung şi marea-n larg,
    Dar moartea nu se poate…

    Şi pentru cine vrei sa mori?
    Întoarce-te, te-ndreaptă
    Spre-acel pământ rătăcitor
    Şi vezi ce te aşteaptă.

  • 6. #Espero/06 | Miercuri 13.07.2016
    În locul lui menit din cer
    Hyperion se-ntoarse
    Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
    Lumina şi-o revarsă.

    Căci este sara-n asfinţit
    Şi noaptea o să-nceapă;
    Răsare luna liniştit
    Şi tremurând din apă

    Şi împle cu-ale ei scântei
    Cărările din crânguri.
    Sub şirul lung de mândri tei
    Şedeau doi tineri singuri.

    – O, lasă-mi capul meu pe sân,
    Iubito, să se culce
    Sub raza ochiului senin
    Şi negrăit de dulce;

    Cu farmecul luminii reci
    Gândirile străbate-mi,
    Revarsă linişte de veci
    Pe noaptea mea de patimi.

    Şi de asupra mea rămâi
    Durerea mea de-o curmă,
    Căci eşti iubirea mea dentâi
    Şi visul meu din urmă.

    Hyperion vedea de sus
    Uimirea-n a lor faţă;
    De-abia un braţ pe gât i-a pus
    Şi ea l-a prins în braţă…

    Miroase florile-argintii
    Şi cad, o dulce ploaie,
    Pe creştele a doi copii
    Cu plete lungi, bălaie.

    Ea, îmbătată de amor,
    Ridică ochii. Vede
    Luceafărul. Şi-ncetişor
    Dorinţele-i încrede:

    – Cobori în jos, luceafăr blând,
    Alunecând pe-o rază,
    Pătrunde-n codru şi în gând,
    Norocu-mi luminează!

    El tremură ca-n alte dăţi
    În codri şi pe dealuri,
    Călăuzind singurătăţi
    De mişcătoare valuri;

    Dar nu mai cade ca-n trecut
    În mări din tot înaltul:
    – Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
    Dac-oi fi eu sau altul?

    Trăind în cercul vostru strâmt
    Norocul vă petrece,
    Ci eu în lumea mea mă simt
    Nemuritor şi rece.

Cine poate participa?

Jocul este deschis tuturor cititorilor care doresc să răspundă provocării noastre de a reinterpreta poemul lui Mihai Eminescu sau care doresc să testeze aplicația betwyll în versiunea beta.

Vuoi sapere di più su TwLetteratura? Iscriviti alla newsletter e diventa un beta tester di betwyll, la webapp di TwLetteratura: registrati su betwyll.com, dopo alcuni giorni ti invieremo i dati per accedere alla webapp. Se sei un fan di TwLetteratura puoi sostenere gratuitamente lo sviluppo di betwyll con i tuoi acquisti attraverso Helpfreely.

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *